Trăim într-o perioadă în care medicina „naturală” (cum o denumesc unii) sau „naturistă”  (termen pe care îl folosesc alții), bazată în special pe folosirea plantelor (dar nu numai) în tratamentul diferitelor boli, câștigă tot mai mult teren, cifrele de afaceri ale farmaciilor cu produse „naturiste” fiind într-o continuă expansiune.

    Imposibilitatea medicinii clasice de a aduce vindecarea într-o mulțime de boli, mijloacele invazive folosite din ce în ce mai mult pentru a pune un diagnostic precis, cât și tratamentele care presupun adesea mijloace invazive,  efectele secundare nedorite ale medicamentelor și ale altor tratamente soldate cu eșecuri din ce în ce mai mult mediatizate, prezentarea în amănunt a efectelor adverse ale medicamentelor în prospectele care însoțesc aceste medicamente pe care le cumpără pacienții din farmacii, solicitarea semnăturii de consimțământ informat al pacientului care necesită anumite intervenții terapeutice cu risc cunoscut, risc care trebuie asumat împreună atât de terapeut, cât și de pacient, înfricoșează pacienții care preferă un tratament lipsit de orice risc, ieftin, ușor de aplicat, care „ajută la toate bolile” și care, mai ales, este lipsit de orice efecte adverse (deci „nu face rău”), iar pe deasupra „vindecă orice boală, dar nu orice pacient” (aforism după care își mai ascund unii terapeuți insuccesele).

    Lipsa cu desăvârșire a contraindicațiilor și a efectelor adverse din prospectele produselor „naturiste” face cumpărătorul să creadă că aceste efecte nici nu există la aceste produse, și devine aproape de la sine înțeles că dacă un produs „naturist” nu are notate în prospectul său efectele adverse, rezultă că ele nici nu există.

    Mergând mai departe cu această logică, aceste produse care au eticheta „natural 100%”,  au fost divinizate, chiar dacă multe dintre ele se aseamănă cu medicamentele atât în ce privește procesul de producție (care include uneori pe lângă procedee fizice și procedee chimice), cât și prin forma de prezentare (capsule, extracte alcoolice, unguente, geluri etc.). În aceeași măsură, medicamentele și tratamentele efectuate de medici, inclusiv cele chirurgicale, au fost demonizate și prezentate de către „naturiști” ca fiind doar o afacere oneroasă în care sunt implicați cu știință sau din ignoranță medici, farmaciști și producători de medicamente care înșeală pacienții ca să obțină avantaje financiare sau, și mai rău, realizează o conspirație malefică în dorința de a ucide cât mai mulți oameni pentru a împiedica creșterea rapidă a numărului locuitorilor acestei planete.

   Articolul de față nu are intenția de a răspunde la toate aceste îngrijorări sau „certitudini” false, ci doar se va mărgini la prezentarea efectelor secundare toxice ale unor plante și dorește să tragă un semnal de alarmă pentru toți terapeuții care folosesc plantele și extractele din plante ca mijloace de tratament, cât și pentru toți pacienții care doresc să aleagă la un moment dat ca să facă un tratament cu preparate din plante, pentru ca ei, (terapeuți și pacienți) să ia în considerare aceste efecte toxice care uneori pot fi extrem de grave și să le evite.

    Cercetările sistematice în privința efectelor toxice ale plantelor medicinale sunt abia la început; o bună parte dintre ele au fost finanțate de persoane publice importante (de ex. prințul Charles al Marii Britanii) sau de guvernele unor țări, alteori, însă, aceste efecte toxice au fost descoperite întâmplător când diferiți pacienți care și-au autoadministrat (sfătuiți sau nu de către un terapeut) preparate din plante medicinale, au ajuns la medici în stări deseori grave prezentând o simptomatologie ciudată, a cărei etiologie a fost inițial doar bănuită pentru ca ulterior să fie confirmată de studiile efectuate.

    Unele din problemele pe care le ridică medicina „naturistă” în prezent, spre deosebire de medicina „naturistă” tradițională din secolele trecute, este asocierea multor preparate din plante într-o singură formă de administrare (pilulă, capsulă, extract etc.) în dorința de a face aceste produse asemănătoare ca formă cu medicamentele și a câștiga cât mai multă credibilitate, eliminând însă efectul demonic al medicamentelor prin etichetarea produselor proprii cu denumirea „Natural 100%”. Ori asocierea de 5-20 de plante într-o capsulă, chiar dacă declarativ aceste plante acționează mai mult sau mai puțin în scopul dorit (spre exemplu reduc glicemia), va cumula, cu siguranță, și toate efectele adverse ale acestor plante, iar cauza acestor reacții secundare (planta care le-a determinat) va fi foarte greu de identificat atunci când trebuie să alegi dintr-un număr de 10-20 de plante care au intrat în componența acelui preparat.

   Nu putem trece cu vederea că uneori (chiar destul de frecvent) unele din aceste preparate conțin chiar medicamente care au fost introduse în asociere cu plantele, pentru a produce efectul dorit, însă fără a fi menționată existența lor în prospectele însoțitoare (cum ar fi antiinflamatoare, hipoglicemiante, sedative, corticosteroizi, efedrină și chiar sildenafil – substanța chimică a medicamentului viagra, folosit pentru combaterea impotenței).

   Asocierea preparatelor din plante cu anumite toxine provenite din mucegaiuri datorită păstrării și prelucrării necorespunzătoare a plantelor după recoltare trebuie, de asemenea, avută în vedere. Aflatoxina (o micotoxină care favorizează apariția neoplaziilor) și alte micotoxine au fost descoperite în unele studii focalizate asupra preparatelor din plante medicinale.

    Aleg să prezint mai jos una dintre plantele cu efectele cele mai toxice atunci când este folosită în cură internă, cu atât mai periculoase cu cât încă este prezentată în unele cărți de medicină „naturistă” ca fiind inofensivă și cu efecte extrem de benefice pentru creșterea imunității și prevenirea infecțiilor bacteriene sau virale, cât și pentru prevenirea sau chiar tratarea neoplaziilor. Este vorba despre plantele din genul Aristolochia, din care face parte mărul lupului, plantă întâlnită și în flora spontană a țării noastre. Folosirea pe termen lung a acestei plante în cură internă (între 2 și 6 ani) s-a soldat invariabil cu producerea unei nefropatii care a evoluat către insuficiență renală cronică care a necesitat dializă sau/și transplant renal. Studiile histologice efectuate pe materialul bioptic prelevat de la bolnavii care au beneficiat de transplant renal au constatat pe lângă nefrita interstițială care afecta ambii rinichi și apariția unor tumori uroteliale care interesau bazinetul, ureterele sau chiar și vezica urinară a acestor pacienți.

    În urma acestor observații autoritățile sanitare din diferite state (SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Belgia) au avertizat consumatorii și au interzis aceste preparate încă din 2001, iar autoritățile din China au procedat în același fel din 2004.

   Cazul unei femei coreene în vârstă de 43 ani care a dezvoltat un sindrom Fanconi (afectarea tubilor renali proximali care determină pierderea în urină a aminiacizilor, glucozei, fosfaților, bicarbonaților) care a progresat rapid către insuficiență renală, numai după 10 zile de tratament cu o mixtură de plante conținând Aristolochia (mărul lupului), administrată în scopul scăderii în greutate, ridică o problemă și mai îngrijorătoare întrucât există suspiciunea că și tratamentele pe termen scurt pot determina la unele persoane efecte grave ca și la cele care au utilizat aceste preparate timp îndelungat. Nu se cunosc clar factorii care au determinat această evoluție rapidă după o cură scurtă, însă se presupune că dozele crescute ar putea fi unul din factorii principali.

Hepatita toxică a fost descrisă în unele cazuri de folosire a acestei plante medicinale, totuși efectul asupra aparatului urinar depășește cu mult în intensitate și număr de cazuri raportate efectul toxic asupra ficatului.

   Efectul cancerigen al plantelor din genul Aristolochia a fost dovedit atât prin studiile asupra cazurilor clinice, cât și experimental, pe șobolani, care au primit o mixtură de acid aristolochic I și acid aristolochic II. Se pare că acest efect cancerigen nu se exercită numai asupra aparatului urinar, fiind descrise cazurile unor paciente care au dezvoltat cancer mamar după folosirea preparatelor din aceste plante în cură internă.

                                                             * * *

    Există însă multe alte plante cu efecte benefice dovedite prin studii, dar care au în același timp și efecte secundare nedorite (efecte adverse sau toxice).

    Dacă la mărul lupului studiile efectuale pe animale au dovedit aproape invariabil efectul său toxic asupra rinichilor, la alte plante aceste efecte adverse nu sunt atât de frecvente, nici atât de severe și, ca urmare, sunt mai puțin cunoscute, cât și mai puțin luate în considerare. Totuși, întrucât studiile sau raportările unor cazuri izolate au prezentat astfel de efecte, este bine ca orice terapeut să țină cont de ele atunci când le recomandă astfel ca în urma unei analize serioase, punând în balanță atât efectele bune (dorite), cât și cele rele, nedorite (riscurile) terapeutul să recomande și pacientul să accepte tratamentul indicat (după ce primește informația corectă și amănunțită), comparând aceste efecte cu efectele altor posibile mijloace terapeutice (naturale, chirurgicale sau medicamentoase). Întrucât există mai multe metode și mijloace terapeutice, indicația terapeutică ar trebui să fie rezultatul unei deliberări asupra avantajelor și dezavantajelor (riscurilor) purtată între specialiștii care recomandă tratamentul și pacient (eventual aparținători) ca o componentă a consimțământului informat.

    Din această categorie de plante medicinale aș dori să prezint câteva dintre cele mai cunoscute și utilizate în prezent atât de către oamenii simpli de la țară, dintre care provin o parte dintre terapeuții „naturiști”, cât și de către marile companii producătoare și distribuitoare de produse „naturiste” a căror cifră de afaceri se ridică la miliarde de dolari anual.

    Aș alege ca prim exemplu Hypericum perforatum, sunătoarea, numită în unele regiuni și pojarniță, o plantă bine cunoscută mai ales în regiunile de munte unde crește spontan prin fânețe și este folosită adesea și ca ceai de masă în satele de munte. Dintre efectele bune pe care le are, cel mai evident este efectul atidepresiv, motiv pentru care a fost indicată și folosită cu succes în depresiile psihice ușoare și moderate. Puține persoane știu însă că ea produce relativ frecvent și efecte adverse cum ar fi: tulburări gastro-intestinale, amețeli, astenie, sedare, gură uscată și uneori crize de hipertensiune arterială sau chiar tulburări psihice cu delir, în general reversibile la câteva zile (2-3 zile) după întreruperea tratamentului. Aceste tulburări psihice pot fi chiar foarte severe când preparatele de sunătoare (ceiuri, tincturu etc.) sunt asociate cu medicamente antidepresive, de aceea preparatele de sunătoare nu se asociază cu medicamente antidepresive.

    Asupra pielii sunătoarea are efecte de fotosensibilizare, datorită unei substanțe fotoactive (hipericina) care produce și demielinizarea axonilor (terminațiile nervoase) ale nervilor tegumentari. De aceea nu se recomandă expunerea tegumentelor la soare pentru persoanele care folosesc pe termen lung preparate din sunătoare.

    La unele persoane determină căderea părului la nivelul scalpului și sprâncenelor, efect care s-a remis la 12 luni de la întreruperea tratamentului cu preparate din sunătoare.

    La întreruperea tratamentului pot apărea fenomene de rebound (agravarea simptomelor bolii de bază) în sensul agravării depresiei psihice pentru care s-a indicat tratamentul cu sunătoare.

    Datorită acțiunii inductoare asupra citocromului CYP3A4, preparatele de sunătoare interferează cu alte medicamente scăzându-le efectele, cum ar fi: Ciclosporina (imunosupresor folosit pentru a împiedica fenomenul de respingere a unui organ transplantat), Digoxin (tonicardiac), contraceptivele orale, inhibitorii de proteaze HIV (folosite pentru tratarea infecției HIV), anticoagulante orale (folosite la bolnavii cardiaci pentru prevenirea și tratarea trombozelor sau la cei care au fost protezați valvular), omeprazol (folosit pentru tratarea ulcerului gastro-duodenal), teofilina (folosită ca bronho-dilatator în astmul bronșic și bronșitele cronice).

    Unul dintre efectele adverse mai rar întâlnite, dar severe, cu potențial mortal chiar, este apariția hipertensiunii pulmonare progresive care nu se remite după întreruperea tratamentului, efect care apare în general după folosirea zilnică și îndelungată a preparatelor de sunătoare.

    Tătăneasa – o altă plantă întânită în flora spontană din țara noastră, larg răspândită și frecvent folosită cu succes în tratarea ulcerului gastro-duodenal și a gastritelor hiperacide, a fost incriminată în ultimii ani ca având efect mutagenic și cancerigen atunci când a fost folosită în cură internă. Din acest motiv nu mai este recomandată pentru cură internă, iar pentru cure externe se recomandă doar durate scurte de tratament, de maximum 6 săptămâni pe an și niciodată la femeile gravide.

    Boala veno-ocluzivă a ficatului cu ascită hepatomegalie, anorexie, greață și vărsături a fost asociată cu consumul de frunze din tătăneasă sau cu preparate din frunze sau rădăcină de tătăneasă. S-au descris, de asemena, cazuri de obstrucție a venelor pulmonare ca urmare a consumului de tătăneasă.

    Fetotoxicitatea a fost dovedită atât asupra fătului încă nenăscut, cât și la sugari alimentați la sân de mame care consumau preparate de tătăneasă.

    Aloe Vera – Am putea spune că la ora actuală o industrie întreagă, cu mii de angajați în întreaga lume funcționează pentru a produce, a promova și a distribui (a vinde) produsele cu Aloe Vera. Sub diferite forme de prezentare și aplicare, în ambalaje dintre cele mai atrăgătoare, aceste produse au invadat lumea întreagă. Recomandările cuprind o paletă largă de suferințe începând de la constipație, boli infecțioase, ulcere, boli reumatismale, dislipidemii, colite până la diabet, cancere și boli autoimune. Aparent nu există boală la care Aloe Vera să nu fie benefică pentru tratamentul ei.

    Puțini știu însă că Aloe Vera poate determina slăbiciune musculară, tulburări de ritm cardiac, edeme ale membrelor inferioare, scaune diareice cu sânge, crampe gastrice, erupții alergice și în cazuri grave chair hepatite toxice și polipoză colonică cu mare risc de malignitate (cancerizare), iar în alte cazuri nefrite cu insuficiență renală acută sau cronică.

    De asemenea, are efect antiplachetar asemănător aspririnei, care poate favoriza hemoragiile, efect care trebuie luat în considerare în caz de intervenții chirurgicale.

    Herba Life – cuprinde o formulă de mai multe plante promovată pentru scăderea în greutate. Reclama agresivă care promovează folosirea acestei mixturi de plante pentru tratarea obezității determină multe persoane (mai ales femei tinere) să le folosească chiar dacă prețurile sunt relativ mari. Nicăieri, însă, în prezentările făcute de distribuitorii acestor preparate și nici în prospectele însoțitoare nu veți găsi că cei care folosesc aceste produs pot prezenta tulburări psihice, chiar severe, cum ar fi cele psihotice cu episoade de manie acută.

    Din experiența proprie vă prezint cazul unei femei tinere (sub 40 ani) care s-a internat la Centrul de Sănătate Eden la cca 3 luni după ce a început o cură cu preparate Herba Life, tratament pe care îl urmase cca 3 săptămâni. Această tânără a început tratamentul conform indicațiilor dealer-ului în vederea scăderii în greutate. După o săptămână de tratament au început să apară vărsături alimentare, astfel încât la un moment dat vomita numai când simțea mirosul de mâncare. S-a prezentat la dealer, care, nefiind medic, a liniștit-o și i-a spus să continue tratamentul, întrucât acestea sunt reacțiile normale întâlnite în cura de detoxifiere cu Herba Life. A continuat tratamentul încă o săptămână, dar întrucât simptomele s-au înrăutățit s-a prezentat din nou la dealer care i-a recomandat cu insistență continuarea tratamentului, adăugându-i încă un preparat marca Herba Life. Simptomele s-au agravat, determinând pacienta să renunțe la folosirea acestor preparate și să se prezinte la medic după cca 3 săptămâni de la începerea tratamentului. Investigațiile efectuate au determinat afectarea severă a ficatului (hepatită toxică) cu creșterea marcată a transaminazelor. Remisiunea după întreruperea tratamentului a fost foarte lentă (peste 3 luni), valorile transaminazelor normalizându-se și simptomele dispărând după cura de 2 săptămâni de sucuri de fructe și zarzavaturi și alimentație vegetariană de la Centrul de Sănătate Eden.

    Unele din efectele frecvent întâlnite în tratamentele cu plante medicinale sau la persoane care lucrează la pregătirea acestor preparate sunt efectele alergice (alergodermii, rinite alergice sau crize de astm bronșic). Aceste efecte apar mai ales la persoanele predispuse, care au avut alergii în atecedente, dar nu numai la aceste persoane.

    Există, de asemenea, plante sau preparate de plante care potențează sau care scad efectul unor medicamente dacă pacientul urmează un astfel de tratament care poate interfera cu substanțele conținute în planta respectivă. Spre exemplu, usturoiul, papaya, ginkgo biloba, mango, salvia cresc efectul anticoagulantelor putând produce hemoragii la cei ce folosesc anticoagulante (medicamente folosite în bolile cardiovasculare la cei cu fibrilație atrială pentru prevenirea trombozelor și accidentelor vasculare ischemice embolice, sau la cei protezați valvular cu proteze mecanice, cât și în tratamentul trombozelor venoase profunde).

    În alte cazuri, unele plante cum ar fi sunătoare, ginseng-ul, ceaiul verde scad efectul acestor anticoagulante putând determina colmatarea protezelor valvulare sau agravarea trombozelor sau accidente vasculare cerebrale ischemice datorită scăderii efectului acestor medicamente anticoagulante.

    Analiza detaliată a efectelor bune și rele ale fiecărei plante medicinale cunoscute  constituie doar un semnal de alarmă pentru a crește vigilența celor preocupați de astfel de tratamente, cât și celor care urmează să aplice pentru ei înșiși astfel de tratamente.

    În concluzie, plantele medicinale conțin substanțe cu efecte benefice în multe dintre suferințele persoanelor bolnave, însă aceste efecte benefice sunt însoțite frecvent de efecte secundare nedorite, uneori toxice, care pot face mult rău dacă nu sunt administrate cu discernământ de către persoane care au pregătirea necesară pentru a cunoaște și a recunoaște atât efectele benefice, cât și cele toxice, persoane care au și discernământul și experiența necesară pentru a face cea mai corectă recomandare în folosul pacientului.

    Din acest punct de vedere plantele medicinale pot fi asimilate medicamentelor care au și ele efecte benefice, cât și efecte adverse toxice. Dezavantajul pentru folosirea plantelor este că studiile privind efectele lor sunt puține, că nu sunt programe sistematice de studiere a fitoterapiei în facultătățile de medicină și nici nu există informații cu efectele adverse ale preparatelor din plante în prospectele lor însoțitoare. De aceea, pentru aplicarea tratamentului cu plante este necesar mai mult studiu autodidact din partea persoanelor care au deja studii medicale, mai multă prudență și mai mult bun simț pentru a aplica pacientului cel mai eficace și cel mai inofensiv tratament cu putință.

    Pentru aprofundarea informațiilor prezentate în acest articol și pentru alte informații suplimentare cu privire la alte plante medicinale recomand sursa bibliografică folosită în realizarea acestui articol:

• Meyler`s Side Effects of Herbal Medicines, editată de J.K.Aronson,  Universitatea Oxford, Marea Britanie, 2009.