Moto: „Ferice de tine ţară, al cărui împărat este de neam mare şi ai cărui voivozi mănâncă la vreme potrivită ca să-şi întărească puterile.” (Eclesiastul 10:17).  

După cum menţionează versetul Biblic de mai sus, lăsat posterităţii de înţeleptul Solomon, rostul hranei este întărirea puterilor şi nu îmbuibarea (sau beţia, după cum continuă versetul).

De fapt, atunci când şi-a concentrat atenţia cu minuţiozitate asupra celor studiate, cel mai înţelept om al tuturor timpurilor a  înţeles că oriunde  este nevoie de echilibru.

Experienţele acumulate în timp au dovedit şi cu privire la alimentaţie că sănătatea nu înseamnă nici „îmbuibare”, dar nici a-ţi „astâmpăra foamea” cu o masă sărăcăcioasă.

Anii de foamete, război, lipsă şi alte perioade grele prin care a trecut omenirea au fost un experiment trist în care   ştiinţa  a putut urmări rezultatele unei hrăniri inadecvate impuse de condiţiile de viaţă în detrimentul sănătăţii. Astfel, supravieţuitorii din timpurile de lipsă a hranei, deşi îşi puteau  astâmpăra foamea cu mămăligă (aliment sărac în vitamine,  mai ales în absenţa produselor de origine animală) s-au dovedit hrăniţi insuficient drept consecinţă a deficitului în vitamina PP (niacina), la care se adaugă şi insuficienţa altor vitamine din grupul B.

Tot de aceea, marinarilor din vremurile trecute, care călătoreau luni de-a rândul pe vas, nu le era suficient să-şi umple vaporul cu conserve sau să se hrănească cu peşte. Lipsa vitaminelor din alimentaţie îşi instala în scurt timp consecinţele asupra sănătăţii lor.

Ca în multe alte situaţii, tendinţa spre extreme se face simţită astăzi şi în alimentaţie. Atât îmbuibarea cu alimente nesănătoase, cât şi distrugerea sănătăţii printr-un regim impus în mod voit pe baza unor raţionamente susţinute de argumente forţate, determină în cele din urmă alterarea stării de sănătate.

Deşi importanţa unei alimentaţii bogată în vitamine este bine conturată în înţelegerea celor ce doresc să ducă o viaţă sănătoasă, nu se ţine cont uneori de faptul că o alimentaţie bogată într-un fel de vitamine nu poate înlocui lipsa altora.

De aceea, unele tipuri de regim practicate din diferite motive în zilele noastre sunt lipsite de unele principii alimentare esenţiale, iar pentru desfăşurarea normală a funcţiilor fiziologice ale organismului uman, este necesară prezentarea pe larg a rolului vitaminei B₁₂ în organism, a surselor de vitamina B₁₂ şi a metabolismului acestei vitamine, care lipseşte aproape în totalitate din alimentaţia unora.

Pentru o înţelegere clară este necesar să definim mai întâi termenii.

– Nutrienţii sunt factori necesari pentru desfăşurarea normală a funcţiilor fiziologice la animale şi oameni.

– Nutrienţii dietetici esenţiali sunt acei nutrienţi care nu pot fi sintetizaţi în mod adecvat de om şi din acest motiv trebuie procuraţi obligatoriu din mediul extern.

– Vitaminele sunt nutrienţi necesari (esenţiali) pentru viaţă, care nu servesc pentru funcţii structurale şi nici nu produc cantităţi semnificative de energie prin arderea lor, însă  au rol esenţial în anumite reacţii chimice în cursul proceselor metabolice din organism, lipsa lor determinând blocarea acelor reacţii chimice; cantităţile necesare în dietă sunt în general foarte mici.

Dieta este sursa principală a nutrienţilor  

Cantităţile prea mici de nutrienţi specifici, sau lipsa lor din dietă poate determina anumite boli.  Unele substanţe sunt vitamine pentru o specie, dar nu în mod obligatoriu şi pentru o altă specie (care le poate sintetiza).  Tot aşa, unele substanţe sunt vitamine numai în anumite condiţii specifice de mediu, sau condiţii specifice ale dietei când acele substanţe nu se pot sintetiza (spre exemplu atunci când corpul nu este expus suficient la lumina soarelui – ultraviolete – vitamina D care, în general,  se sintetizează în piele prin expunerea la raze ultraviolete trebuie obligatoriu luată prin alimentaţie).

Provitaminele sunt substanţe care pot fi transformate în vitamine în interiorul organismului (sunt, deci, nişte precursori ai vitaminelor. De exemplu, carotenul este un precursor al vitaminei A).

Există grupe de risc înalt pentru boli produse din cauza deficitului de vitamine. Acestea sunt: femei însărcinate, sugari şi copii mici, bătrâni, săraci (subalimentaţi), persoane cu paraziţi intestinali sau infecţii intestinale, persoane cu diete speciale, fumători.

Deşi  fructele, zarzavaturile şi cerealele sunt o importantă sursă de vitamine cum ar fi  cele din categoria A, B1, B2, B6, C, K, PP, ele nu constituie pentru alimentaţia noastră şi o sursă de vitamina B₁₂.

Esenţialul despre vitamina B₁₂

Vitamina B₁₂ (Cobalamina) este un complex cu o formulă chimică relativ complicată (octahedral) centrată de un atom de cobalt care are un  rol esenţial în activitatea biologică a acestei vitamine.

Vitamina B₁₂ este sintetizată de bacterii şi de aceea se găseşte aproape exclusiv în alimente care au suferit o fermentaţie bacteriană sau în cele provenite de la animalele ierbivore rumegătoare la care, în primul compartiment al stomacului (unde este depozitată tranzitor hrana ingerată) are loc un proces de fermentaţie, iar apoi această hrană este rumegată şi se deplasează mai departe în tubul digestiv pentru a suferi procesul de digestie şi absorbţie. Deci,  propriu zis, această vitamină (B₁₂) este produsă prin fermentaţie bacteriană în primul compartiment al stomacului animalelor ierbivore. Ca urmare, sursele alimentare naturale de vitamina B₁₂ sunt reprezentate aproape în exclusivitate de alimentele de origine animală (carne, lapte, ouă şi derivatele lor). Zarzavaturile, fructele, uleiurile vegetale, nucile şi ciupercile au conţinutul vitaminei B₁₂ zero. *) Cantităţi infime se găsesc în produsele de cereale (preparate la nivel industrial), unde este posibil ca vitamina B₁₂ să provină, de fapt din ingrediente adăugate suplimentar în procesul de fabricaţie, ingrediente care ar putea fi, în definitiv, tot de natură animală sau artificială.

În tabelul următor sunt enumerate câteva alimente din cereale şi conţinutul corespunzător de vitamina B₁₂.

În condiţiile în care necesarul unui adult este de 3-6 μg /zi înseamnă că o persoană ar trebui să mănânce circa 10-20 kg pâine zilnic pentru a-şi asigura necesarul de vitamina B₁₂, ceea ce reprezintă o imposibilitate.

În comparaţie cu alimentele strict vegetariene, alimentele de origine animală au cantităţi mult mai mari de vitamina B₁₂.

– 1000 μg  (micrograme) = 1 mg

Brânzeturile au cantităţi mult mai mari de vitamina B₁₂, în funcţie de gradul de concentrare a proteinelor şi, eventual, de procesul de fermentare.

Unele  studii au indicat că în anumite condiţii unele alge şi alte plante (ex. fasolea, mazărea) ar putea sintetiza cantităţi foarte mici de compuşi asemănători cu vitamina B₁₂. Totuşi,  alimentele derivate din astfel de surse nu au valoare semnificativă ca sursă alimentară de vitamina B₁₂.  Ba mai mult, unii din aceşti compuşi, asemănători cu vitamina B₁₂, în tubul digestiv al omului, împiedică parţial absorbţia vitaminei B₁₂ care s-ar găsi în alte alimente pe care acea persoană le-a consumat.

Contrar credinţei populare, soia fermentată sau orezul fermentat nu conţin cantităţi semnificative de vitamina B₁₂.

Sinteza bacteriană de vitamina B₁₂ depinde la animalele erbivore (rumegătoare) şi de un aport adecvat de cobalt, un aport suficient de cobalt determinând o sinteză crescută de vitamina B₁₂.

Absorbţia vitaminei B₁₂ din alimentele ingerate (biodisponibilitatea) variază între 25% şi 60%, fiind mai mică atunci când cantitatea de vitamina B₁₂ ingerată este foarte mare şi procentul crescând atunci când cantităţile ingerate sunt mici sau când există un deficit de vitamina B₁₂ în organism. Spre exemplu, când cantitatea de vitamina B₁₂ ingerată este de 1 mg (1000 μg), absorbţia este sub 1%, întrucât depăşeşte capacitatea mecanismului de transport activ.

În mod natural, vitamina B₁₂ din alimentaţie este legată de proteine. Ea este eliberată din aceste legături prin încălzire, prin efectul acidităţii gastrice  şi prin proteoliza efectuată mai ales de pepsina gastrică. De aceea, afectarea celulelor gastrice parietale care determină aclorhidria, afectează  şi utilizarea vitaminei B₁₂. Apoi, vitamina B₁₂ este legată de proteinele secretate de mucoasa gastrică, dintre care cea mai importantă este aşa numitul factor  intrinsec care este sintetizat tot de celulele gastrice parietale. Această combinaţie vitamina B₁₂ – factor intrinsec se realizează, însă, în mediu alcalin (în duoden). De aceea insuficienţa secreţiei sucului pancreatic (alcalin) duce la imposibilitatea formării acelui complex vitamina B₁₂ -factor intrinsec care protejează vitamina B₁₂  faţă de acţiunea bacteriilor intestinale. Totodată, şi  factorul intrinsec este protejat faţă de acţiunea hidrolitică a enzimelor proteolitice din sucul gastric şi sucul pancreatic până în ultima parte a intestinului subţire (porţiunea terminală a ileonului), unde se găseşte receptorul specific pentru complexul vitamină B₁₂ – factor intrinsec. Acolo, vitamina B₁₂ se disociază de receptor şi de factorul intrinsec şi este legată intracelular de o proteină similară factorului intrinsec şi apoi transportată la ficat prin circulaţia portală, legată de un transportor specific.

Mai există şi posibilitatea absorbţiei prin difuziune a vitaminei B₁₂ chiar în lipsa factorului intrinsec, însă aceasta se realizează doar în proporţii foarte mici (sub 1 %) şi doar atunci când sunt ingerate cantităţi foarte mari de vitamina B₁₂ (peste 500 μg / zi), aceste cantităţi provenind de obicei din medicamente administrate ca suplimente nutritive.

Vitamina B₁₂ este depozitată în cantităţi mari în ficat (aprox. 60%) şi în muşchi (aprox. 30% din total).

În general, există o rezervă de peste 1,5 mg (1500 μg) în ficat şi între 2-4 mg (2000-5000 μg) reprezintă rezerva totală de vitamina B₁₂ a unui adult, asigurând nevoile fiziologice ale organismului chiar în lipsă de aport pentru o perioadă de 4-8 ani.

La copilul nou născut rezervele de vitamina B₁₂ sunt mult mai mici (aprox. 25 μg) care pot totuşi asigura nevoile sale fiziologice aproximativ 1 an.

Excreţia

Vitamina B₁₂ se excretă zilnic, atât pe cale renală, cât şi pe cale biliară în cantitate de 0,1-0,2 % din totalul rezervelor din corp (adică aproximativ 2-5 μg / zi) aceasta fiind de fapt şi necesarul zilnic de vitamina B₁₂.

Cea mai mare parte din excreţia biliară se reabsoarbe în intestin după ce se leagă de factorul intrinsec (65-75 %) acest mecanism fiind unul din cele mai importante mijloace de conservare a vitaminei B₁₂, în caz de deficit alimentar eliminându-se doar cantităţi foarte mici de vitamina B₁₂ care a fost excretată pe cale biliară.

Funcţiile metabolice ale vitaminei B₁₂

Vitamina B₁₂ acţionează în organismul uman sub forma a două coenzime (care au un rol esenţial în metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor şi lipidelor la nivelul proceselor enzimatice mitocondriale. În deficitul de vitamina B₁₂ se produc acizi graşi cu lanţ scurt de carbon anormali care intră în compoziţia lipidelor structurale ale ţesutului nervos şi care sunt considerate ca fiind cauza simptomelor neurologice. De asemenea este afectată sinteza fosfolipidelor  şi a neurotransmiţătorului acetilcolină cu efect pe ţesutul nervos. Un rol esenţial are vitamina B₁₂ şi în sinteza acizilor nucleici, catalizând reacţiile chimice de metilare a aminoacidului numit homocisteină.

Pe de altă parte, lipsa vitaminei B₁₂ duce la creşterea nivelului homocisteinei în sânge care este dovedit ca un factor de risc de sine stătător pentru cardiopatia ischemică.

Cobalamina (vitamina B₁₂) are, de asemenea, rol în legare a grupărilor cian (care sunt toxice)  provenite din cianuri, şi, de aceea, vitamina B₁₂ se foloseşte ca antidot în intoxicaţia cu cianură.

De asemenea, se presupune că vitamina B₁₂ are un rol în inactivarea cantităţilor mici de cianură conţinute în fructe, fasole şi nuci.

În concluzie, vitamina B₁₂ este esenţială pentru păstrarea funcţionalităţii sistemului nervos şi pentru multiplicarea celulelor, efectele lipsei ei fiind foarte evidente în special asupra celulelor cu multiplicare rapidă în organism (de ex. celulele sanguine) şi asupra tecii de mielină a neuronilor. Efectul antitoxic este folosit mai ales în intoxicaţia de cianuri accidentale sau pentru contracararea cantităţilor foarte mici de cianuri care se găsesc în unele alimente. De aceea, în cazul în care alimentaţia noastră nu conţine necesarul de vitamina B₁₂ din alimente, aceasta trebuie suplimentată prin alimente îmbogăţite în mod artificial cu vitamina B₁₂ sau prin tablete  care conţin vitamina B₁₂.

Deficitul de vitamina B₁₂ (simptome, semne clinice, diagnostic şi tratamentul)

Deficitul de vitamina B₁₂ poate fi datorat unui aport scăzut, insuficient pentru nevoile organismului cum este cazul la vegetarienii stricţi şi consecvenţi acestui regim pe o durată mai mare de 4 ani sau unei absorbţiei deficitare datorată afectării mucoasei gastrice care produce factorul intrinsec, sau datorită afectării mucoasei părţii distale a intestinului subţire unde are loc absorbţia vitaminei B₁₂ (în anumite boli inflamatorii intestinale sau rezecţii chirurgicale intestinale) sau, mai rar, în cazul unui consum crescut de vitamina B₁₂ (sarcină, alăptare, unele parazitoze intestinale), de obicei în aceste din urmă cazuri semnele deficitului apărând atunci când consumul crescut este asociat cu aport scăzut sau absorbţia deficitară. Indiferent, însă, de mecanismul prin care apare deficitul de vitamina B₁₂, simptomatologia acestui deficit este, în general, comună şi este determinată de afectarea activităţii  măduvei osoase formatoare a celulelor sanguine, de afectarea sistemului nervos periferic şi central şi de afectarea tractului gastrointestinal.

Manifestările hematologice sunt datorate în principal anemiei, deşi uneori poate scădea  şi numărul trombocitelor determinând tulburări de coagulare. Simptomele anemiei includ astenie, ameţeli, palpitaţii, uneori dureri precordiale (mai ales la vârstnici), dispnee (respiraţie grea) la eforturi mici şi în cazurile grave chiar şi în repaus. Pulsul este rapid, tegumentele au o coloraţie specifică de paloare gălbuie, iar examenul de laborator confirmă anemia care are nişte caracteristici ce o deosebesc de alte tipuri de anemii.

Interesant este că, deşi în majoritatea cazurilor anemia este accentuată, multă vreme ea este bine suportată întrucât se instalează lent şi organismul are timp să se adapteze.

Iarăşi un element care încurcă diagnosticul este faptul că o alimentaţie bogată în acid folic (caracteristică vegetarienilor) poate corecta parţial anemia (astfel încât ea să nu fie foarte accentuată), fără a corecta, însă, afectarea neurologică care devine chiar mai severă în aceste condiţii.

Manifestările gastrointestinale sunt produse de afectarea celulelor epiteliale gastrointestinale care au nevoie de cantităţi relativ mari de vitamina B₁₂ pentru multiplicarea lor. Apar astfel senzaţii de arsură la nivelul limbii care este roşie şi netedă, lipsa poftei de mâncare, şi uneori, diaree, meteorism abdominal şi dureri abdominale difuze moderate.

Manifestările neurologice sunt cele mai de temut, întrucât atunci când durata lor este mai lungă de câteva luni, nu se mai remit complet chiar cu un tratament bine condus.

Ele sunt datorate afectării tecii de mielină a nervilor (demielinizare), urmată de degenerarea terminaţiilor nervoase şi, în final, moartea neuronilor afectaţi, ultimul stadiu fiind ireversibil.

Sunt afectaţi iniţial nervii periferici, apoi cordoanele posterioare şi laterale ale măduvei spinării şi chiar encefalul.

Denumirea de Degenerescenţă combinată subacută a măduvei spinării desemnează boala măduvei spinării care este datorată deficitului de vitamina B₁₂.

Simptomele iniţiale ale afectării neurologice includ o diminuare a forţei musculare şi parestezii (amorţeli şi furnicături) la extremităţile membrelor (mai ales la membrele inferioare). Aceste parestezii sunt persistente şi constant progresive. Pe măsură ce boala evoluează, mersul devine nesigur, iar mişcările membrelor, în special ale celor inferioare devin rigide şi stângace. Examenul clinic constată afectarea sensibilităţii vibratorii (nu se mai percep vibraţiile unui diapazon aplicat pe extremitatea unui membru).

Deficienţele motorii sunt, în general, limitate la membrele inferioare şi includ pareze, spasticitate, modificări ale reflexelor osteotendinoase şi dacă boala rămâne netratată se instalează paraplegia (paralizia membrelor inferioare).

În general modificările neurologice sunt simetrice, dar nu obligatoriu perfect simetrice. Semnele de afectare mentală sunt frecvente şi se manifestă prin iritabilitate, apatie, somnolenţă, neîncredere şi instabilitate emoţională până la o stare de confuzie marcată sau o psihoză depresivă şi chiar deteriorare intelectuală. Afectarea nervului optic produce scăderea acuităţii vizuale şi chiar o diminuare a câmpului vizual. Demenţa este întâlnită în cazurile grave de deficit de vitamina B₁₂.

La copii simptomele se instalează mai repede şi determină întârzierea creşterii şi poate ajunge la comă şi deces.

Precizarea diagnosticului se face prin investigaţii de laborator care remarcă anemia caracteristică (atenţia, însă: nu totdeauna obligatorie), prin dozarea acidului metilmalonic în urină (care este crescut în deficitul de vitamina B₁₂) şi creşterea homocisteinei în sânge.

Tratamentul corect este (după confirmarea diagnosticului) unul singur – cel etiologic (cauzal). Dacă nu se recunoaşte cauza, chiar dacă întâmplător prin administrarea unui complex de vitamine („pentru întărire”) se ameliorează sau dispar pentru un timp simptomele, există în permanenţă riscul ca boala să se repete. Tratamentul acestei boli care prezintă deja manifestări neurologice constă în administrarea iniţial zilnic a unei fiole de 1000 μg vitamina B₁₂  timp de 1-2 săptămâni, apoi săptămânal 1 fiolă de 1000  μg  timp de 1 lună şi apoi 1  fiolă în fiecare lună până la dispariţia simptomelor. Cel mai important factor care influenţează răspunsul la tratament este durata simptomelor neurologice. Atunci când aceste simptome au o durată de evoluţie peste câteva luni recuperarea, chiar sub tratament corect, nu va mai fi completă.

Prevenţia este, desigur, de dorit în locul tratamentului unei boli deja instalate şi când ne referim la deficitul de aport prevenţia deficitului de vitamina B₁₂ înseamnă folosirea raţională în alimentaţie a produselor de lapte sau/şi ouă, sau în cazul celor cu regim strict vegetarian a produselor îmbogăţite cu vitamina B₁₂ sau a suplimentelor nutritive care conţin vitamina B₁₂ în compoziţia lor.

–––––––––––––––

*  The Vitamins – Fundamental Aspects in Nutrition and Health, Third Edition, by Gerald F.Combs, Jr., pag.382.

**  Idem, Tabel D-I., pag.528-543.